Celebrul drept roman, care a existat în Roma Antică și în Imperiul Bizantin timp de peste o mie de ani, din secolul VIII î. Hr. până în secolul VIII d. Hr., a constituit baza sistemelor juridice ale statelor europene. Unul dintre atributele indispensabile ale dreptului roman este veto-ul, care diferă în „puternic” și „slab”.
Cu un veto slab, parlamentului / organizației internaționale i se cere doar să reconsidere proiectul de lege. Un veto puternic este, prin definiție, mai dificil de depășit, iar această putere se bucură de obicei de președinții din țările dezvoltate (SUA, Germania și altele).
Istoria dreptului
Istoria veto-ului datează din epoca Romei antice, când au fost create tribuni pentru apărarea drepturilor straturilor inferioare ale populației - plebeilor. Tradus din latină, veto înseamnă „interzic”. Prin urmare, așa cum sugerează și numele, acesta este dreptul de a restricționa ceva. Sistemul juridic al Imperiului Roman a stat la baza multor sisteme juridice europene, astfel încât utilizarea drepturilor restrictive este logică.
Sensul vetoului
Un astfel de drept oferă o oportunitate pentru o persoană sau un grup de persoane de a bloca unilateral adoptarea anumitor decizii scrise și orale. Adică, de exemplu, dacă 30 de persoane au votat pentru adoptarea unui proiect (rezoluție, rezoluție și decizii similare) și doar unul a votat împotriva, impunând un veto, atunci proiectul nu este acceptat și se stabilește o nouă dată de vot.
Este de remarcat faptul că oricare dintre participanții la discuție, ședință, comitet are dreptul de a veto de un număr nelimitat de ori. Prin urmare, adoptarea unei decizii comune poate fi amânată cu mulți ani și, în cele din urmă, nu poate fi acceptată. Veto-ul este utilizat în mod activ de organizațiile internaționale atunci când iau decizii de orice importanță.
Puteți auzi adesea că, de exemplu, la unele dintre reuniunile ONU (NATO, Parlamentul European și alte organizații internaționale), un reprezentant al uneia dintre țări a folosit dreptul de veto, iar adoptarea documentului a fost blocată.
Printre exemplele vii ale utilizării pe termen lung (într-o oarecare măsură pe punctul de a fi permanentă) a unui astfel de drept restrictiv, se poate remarca poziția Greciei în legătură cu intențiile Turciei de a adera la Uniunea Europeană. În ultimii 14 ani, în mare parte datorită veto-ului grecesc, Republica Turcă nu a profitat de beneficiile evidente și imaginare ale aderării la Europa.
De remarcat este și exemplul „proaspăt” de veto. Aceasta este adoptarea unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU privind legalitatea referendumului din Crimeea. Mai precis, în respingerea unui document internațional din cauza blocării acestuia de către Federația Rusă în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. Este de remarcat faptul că reprezentanții Republicii Populare Chineze s-au abținut de la vot, ceea ce garantează într-o oarecare măsură o discuție îndelungată asupra rezoluției.
